Dumitrescu și Mihalachi au format echipajul în urmă cu trei luni, după mai multe încercări ale antrenorilor. Legenda vie Ivan Patzaichin este cel care i-a ochit pe cei doi sportivi, anul trecut transferându-i la Dinamo.
Ivan Patzaichin s-a despărțit în 2009 de Federația Română de Kaiac-Canoe nu tocmai în condiții amiabile, dar ieri părea destul de fericit pentru rezultatele echipajului de canoe dublu. „Chiar dacă am avut ceva probleme cu federația, nu-mi pare rău de ce am lăsat în spate. Pentru mine, cele două medalii de aur nu reprezintă o surpriză. Dumitrescu și Mihalachi sunt băieți tineri, ambițioși, foarte serioși și muncitori. „, a comentat Ivan Patzaichin.
„Amiralul” a pus și el umărul la formarea acestui echipaj. „Mihalachi, Ivanov și Crăciun, toți trei cetățeni ai Republicii Moldova, m-au căutat și mi-au spus că ar vrea să tragă pentru România. M-am ocupat imediat de ei, știam că sunt sportivi cu potențial. Am umblat ceva vreme pe la Ministerul Justiției și pe la alte instituții, iar în cele din urmă le-am obținut cetățenia”, ne-a povestit Patzaichin, omul pe care l-a adus de la Orșova și pe Dumitrescu, angajându-l la Dinamo.
Argint la canoe patru Palmaresul medaliilor la Mondialele de la Poznan a fost completat de argintul cucerit în finala de 1.000m de echipajul de canoe patru, format din Gabriel Gheoca, Nicolae Bogdan, Mihail Simion și Florin Comănici. Românii au pornit mai lent, dar au urcat repede pe locul secund, unde au rămas până la final, terminând la 1,824 secunde în urma echipajului din Belarus.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER